Educația și rolul ei în societate

05/11/2023

Educația și rolul ei în societate

Toată lumea discută de încălzirea globală, de creşterea concentraţiei de CO2, de creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, de înmulţirea tornadelor şi de deşertificarea multor terenuri agricole. Toată lumea îşi face griji de degradarea condiţiilor de mediu, dar nimeni nu discută serios despre o degradare infinit mai importantă, şi anume despre degradarea materialului uman, degradarea indivizilor care constituie  populaţia planetei, şi în mod special al locuitorilor ţărilor din Europa de Est.

În orice societate sunt două clase, din păcate antagoniste. Prima clasă ar fi clasa deţinătorilor de informaţie, de inteligenţă, educaţie şi capital. Aceştia fiind de obicei producătorii de bunuri (companii multinationale). Cea de a doua clasă ar fi clasa consumatorilor, cea mai mare parte fiind şi asistaţi. În ultimele decenii, trebuie remarcate două fenomene care au şi vor avea consecinţe dramatice asupra evoluţiei rasei umane:

  • creşterea abruptă a diferenţelor de educaţie, inteligenţă şi bunăstare materială între cele două clase;
  • este din ce în ce mai evident că munca nu mai este condiţie obligatorie pentru ca să putem exista (acum putem mânca şi fără să muncim).

În toate cele de mai sus ne-am referit în primul rând la tineri, căci forţa unui popor rezidă din calitatea tinerilor săi. Discutăm extrem de liniştiţi despre faptul că acum suntem pe locul întâi în Europa la abandonul şcolar şi că 40% dintre tinerii noştri sunt semianalfabeţi funcţionali.

Acum 50 de ani, şcoala românească era extrem de apreciată pentru calitatea învăţământului din liceele şi facultăţile României. Din toate colţurile lumii veneau tineri să studieze în facultăţile româneşti. 

Care ar fi explicaţia degradării materialului uman (în plan cultural, educaţional, profesional şi în mare măsură şi moral) în toată lumea şi mai cu seamă în Europa de Est? Toată ziua ni se spune că de vină sunt calitatea slabă a profesorilor prost plătiţi din şcoli şi facultăţi şi guvernul care nu alocă suficienţi bani pentru învăţământ şi educaţie. Din păcate, nu acesta este adevărul, iar sistemul în care trăim nu are interes să spunem lucrurilor pe nume.

Cauza este în natura sistemului în care am intrat forţat fără să fim pregătiţi. Cauza se află în esenţa sistemului capitalist, care are două interese majore: 

  1. Să aibă cheltuieli mai mici cu asistarea sociala şi cu pensiile. 
  2. Să fim mai proşti? Bineînţeles. Să nu putem crea firme concurente, iar firmele producătoare existente să-şi poată păstra în continuare monopolul.

În ultimii 50 de ani, datorită avansului tehnologiilor şi datorită pătrunderii calculatoarelor în toate activităţile producătoare de valori, productivitatea muncii a crescut cu mult mai mult decât posibilitatea de consum a populaţiei de pe întreaga planetă. Din cauza acestui fapt, omenirea se confruntă cu cel mai mare dezechilibru din viaţa speciei umane. Ne referim aici la faptul că oamenii au neapărată nevoie (mai mult decât de hrană, mai mult decât de aer curat) să se poată manifesta creator şi să poată munci. Pentru celelalte probleme, hrana, poluarea, creşterea temperaturii globale, oamenii ştiu că pot găsi soluţii.

Oamenii ştiau dintotdeauna că fără muncă şi fără creaţie nu pot trăi. Dar abia acum au înţeles că ce li s-a spus timp de 100 de ani şi li se spune şi azi, că omul se naşte cu dreptul la muncă, este o minciună. 

Tinerii din zilele noastre ştiu că orice progres tehnologic, orice creştere a productivităţii muncii, orice cucerire a inteligenţei artificiale, le pulverizează lor milioane de locuri de muncă şi posibilităţi de a se manifesta creator. Este adevarat ca progresul tehnologic poate crea locuri de munca, dar acestea sunt putine si inalt calificate.

Tinerii de pe întreaga planetă au înţeles că angajatorii se şterg la fund cu hârtiile care adeveresc eforturile pe care le-au făcut ei, uneori nemâncaţi sau tremurând în frig ca să meargă la cursuri, sau la un teatru, la un concert sau mai ales ca să citească o carte bună într-o bibliotecă. Şi dacă toate acestea cândva însemnau atât de mult, acum nu mai înseamnă aproape nimic. Şi încet, încet, colega de pe banca din amfiteatru devine colega de pe banca din parc unde dăm like-uri si fumăm o tigara.

Educația nu este doar procesul de acumulare a cunoștințelor, ci și un mijloc de dezvoltare a abilităților, de formare a caracterului și de pregătire a indivizilor pentru a contribui la progresul societății. 

Educația este adesea considerată o modalitate de a transmite cunoștințe și informații de la o generație la alta. Prin intermediul procesului educațional, indivizii învață despre lumea din jurul lor, despre istorie, știință, artă și cultură. Această cunoaștere îi ajută să înțeleagă lumea și să ia decizii informate în viața lor de zi cu zi.

Un alt aspect crucial al educației este dezvoltarea abilităților. Prin intermediul școlii și educației formale, indivizii învață să gândească critic, să rezolve probleme, să comunice eficient și să dezvolte competențe practice care îi pregătesc pentru piața muncii. Aceste abilități sunt esențiale pentru succesul în carieră și în viața de zi cu zi.

Educația nu se limitează doar la cunoștințe și abilități; ea joacă și un rol vital în formarea caracterului și valorilor individuale. În școli și în mediul educațional, tinerii învață despre respect, responsabilitate, toleranță și empatie. Educația promovează înțelegerea și acceptarea diversității și contribuie la dezvoltarea cetățenilor responsabili și conștienți de importanța contribuției lor la societate.

Pe lângă impactul individual, educația are și un rol crucial în dezvoltarea societății ca întreg. O societate bine educată este mai capabilă să inoveze, să se adapteze la schimbări și să rezolve problemele cu care se confruntă. 

 

Daca sustii educatia, te rugam sa distribui articolul. Daca trebuie imbunatatit articolul te rugam sa ne dai sugestii in comentarii.

 

Comentarii

Recenzii ale clienților

Doriți să vă împărtășiți impresiile?
Vă vom fi recunoscători dacă lăsați o recenzie, aceasta poate fi utilă altor utilizatori ai site-ului nostru
Scrie un comentariu

Nici o postare găsită

Scrie un comentariu